Parchetul a confirmat urmărirea penală a Dianei Șoșoacă pentru mai multe infracțiuni
Update cu 2 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Ion Ionescu

Parchetul a confirmat urmărirea penală a Dianei Șoșoacă pentru mai multe infracțiuni
Parchetul General a anunțat oficial că a început urmărirea penală împotriva Dianei Șoșoacă, europarlamentar SOS România, pentru infracțiuni ce includ lipsirea de libertate în mod ilegal și propaganda extremistă. Procurorii au cerut ridicarea imunității parlamentare pentru a putea continua ancheta.
Conform comunicatului, „procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mișcare a urmăririi penale față de o inculpată, membru al Parlamentului European”. De asemenea, Parchetul General a solicitat oficial Parlamentului European ridicarea imunității acesteia.
Diana Șoșoacă a fost prezentă la audieri pe 6 octombrie, după ce inițial nu răspunsese citației procurorilor, fiind susținută de mai mulți simpatizanți aflați la fața locului. Ea a declarat jurnaliștilor: „Sunt cel mai incomod om politic, spun adevărul, sunt singura anti-sistem (...) Abia aștept să ajung arestată, să vedem ce reportaje fac din pârnaie”.
Acest dosar este legat de un incident din 2021, când jurnaliștii Rai Uno au acuzat-o pe Șoșoacă de lipsire ilegală de libertate după ce ar fi sechestrat reporterii în biroul său, în timpul unui interviu. Digi24.ro notează că aceste aspecte sunt parte din probele anchetei ce se desfășoară în prezent.