Înapoi la știri
Radu Burnete: „Legea salarizării mai are nevoie de una sau două săptămâni de negocieri”. Când ar putea ajunge proiectul în Parlament
4 ore în urmă
6 minute min
Maria Simionescu
Consilierul prezidențial Radu Burnete a declarat vineri că discuțiile dintre cele patru partide din coaliție privind noua lege a salarizării vor fi reluate săptămâna viitoare, iar, dacă va fi găsit un compromis, proiectul ar putea fi depus într-o nouă sesiune extraordinară a Parlamentului. Acesta a respins ideea unui blocaj și a făcut apel la sindicate să participe la dialogul organizat de Ministerul Muncii. Radu Burnete a explicat că, în urma ultimei reuniuni dintre reprezentanții partidelor, s-a ajuns la concluzia că sunt necesare noi discuții tehnice atât între formațiunile politice, cât și cu familiile ocupaționale. „La ultima discuţie, concluzia unanimă a fost că mai sunt necesare discuţii tehnice şi între partide şi la nivelul Ministerului Muncii cu anumite familii ocupaţionale şi că este un proiect mult prea important ca partidele să se grăbească. Astfel că decizia a fost că pentru încă una sau două săptămâni vor continua discuţiile la nivel tehnic între partide. Vom relua săptămâna viitoare şi, în măsura în care există un compromis între cele patru partide, este posibil să fie organizată o altă sesiune extraordinară, în care să fie depus acest proiect al legii salarizării”, a declarat Burnete, după participarea la evenimentul „Romania India Business Forum”. Întrebat dacă există garanții că legea va fi adoptată în termenul asumat prin PNRR, consilierul prezidențial a admis că nu poate oferi o astfel de certitudine, având în vedere complexitatea negocierilor. „N-aş putea spune că avem garanţii. E o negociere dificilă, pentru că e o lege care se aplică tuturor salariaţilor din sectorul public, vorbim de peste un milion de oameni. Este normal să fie dificile aceste discuţii. Nu cred că este vorba de un blocaj, e o lege foarte complicată”, a afirmat consilierul prezidențial. Acesta a explicat că procesul nu a fost reluat de la zero, ci pornește de la acordul politic încheiat de cele patru partide în luna mai, prin care acestea și-au asumat să promoveze un singur proiect de lege, încadrat într-un plafon de opt miliarde de lei. Ministerul Muncii a avut rolul de a centraliza discuțiile cu diferitele familii ocupaționale, însă decizia finală privind forma proiectului aparține partidelor. Radu Burnete a făcut apel și către sindicate să participe la dialogul organizat de Ministerul Muncii, arătând că negocierile dintre partide trebuie finalizate înainte ca forma finală a proiectului să fie discutată cu reprezentanții angajaților. „Ceea ce se întâmplă la Cotroceni este că oferim un spaţiu celor patru partide în care să negocieze această lege şi eu le-am transmis şi sindicatelor că aceştia sunt paşii normali. Dacă cele patru partide agreează între ele o lege care în continuare este inacceptabilă, vedem atunci ce facem în discuţia cu sindicatele, dar deocamdată nu pot spune că s-a ajuns la un compromis între partide. La finalul acestui proces avem două posibilităţi: fie cele patru partide anunţă că au reuşit să ajungă la un compromis pe care şi-l asumă şi atunci vor vedea dacă mai sunt necesare sau nu discuţii cu sindicatele, fie nu reuşesc să ajungă la un compromis şi, din păcate, asta va fi, nu vom avea o nouă lege a salarizării”, a mai spus consilierul prezidențial. Declarațiile lui Burnete vin după ce premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat joi seară că proiectul noii legi a salarizării nu este încă finalizat și ar putea fi discutat într-o nouă sesiune extraordinară a Parlamentului, la începutul lunii august. Potrivit acestuia, proiectul elaborat de Ministerul Muncii nu prevede diminuarea veniturilor niciunui angajat din sistemul public, iar neadoptarea legii ar însemna pierderea a 770 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Citește și: VIDEO Ilie Bolojan: E puţin probabil să avem o dezbatere pe legea salarizării în sesiunea Parlamentului de săptămâna viitoare