Regatul Unit și Norvegia semnează un acord de cooperare militară pentru vânătoarea submarinelor rusești
Update 2 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu
Regatul Unit și Norvegia semnează un acord de cooperare militară pentru vânătoarea submarinelor rusești
Regatul Unit și Norvegia urmează să semneze un nou acord de colaborare în domeniul apărării pentru operarea comună a unei flote de fregate în Atlanticul de Nord, menită să „vâneze submarinele rusești”, anunță Ministerul britanic al Apărării. Acordul vine după ce Norvegia a comandat cel puțin cinci fregate Type 26 de la BAE Systems.
Premierul norvegian Jonas Gahr Store și ministrul apărării Tore Sandvik vor anunța oficial detaliile în timpul vizitei lor din această săptămână. Flota „interschimbabilă” va include minimum 13 fregate, dintre care opt britanice și cele comandate de Oslo, pregătite să fie desfășurate rapid oriunde este nevoie.
Keir Starmer, prim-ministrul Marii Britanii, a subliniat importanța cooperării internaționale: „În această perioadă de profundă instabilitate mondială, cu un număr tot mai mare de nave rusești detectate în apele noastre, trebuie să colaborăm cu partenerii internaționali pentru a ne proteja securitatea națională”. El a adăugat că acordul „consolidează capacitatea de a ne proteja granițele și infrastructura critică de care depinde națiunea noastră”.
Potrivit digi24.ro, activitatea submarinelor rusești în apele britanice a crescut cu 30% în ultimii doi ani, pe fondul tensiunilor generate de războiul din Ucraina. Ministrul britanic al apărării, John Healey, a avertizat în noiembrie că Rusia a folosit lasere împotriva piloților Royal Air Force care supraveghează aceste operațiuni.