Semnale radio neobișnuite din Antarctica provoacă cercetători
Update cu 13 ore în urmă
Timp de citire: 4 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu

Semnale radio neobișnuite din Antarctica provoacă cercetători
Un grup internațional de cercetători, incluzând oameni de știință de la Universitatea Penn State, a descoperit semnale radio inexplicabile provenite din gheata Antarcticii. Potrivit rezultatelor publicate în revista Physical Review Letters, aceste impulsuri par să vină de sub orizont, la unghiuri de până la 30 de grade sub suprafața gheții, fapt considerat imposibil conform modelelor actuale din fizica particulelor.
Experimentele au fost realizate cu ajutorul sistemului ANITA (Antarctic Impulsive Transient Antenna), care folosește baloane cu antene transportate la altitudini mari pentru a captura unde radio generate de raze cosmice ce lovesc atmosfera. Potrivit cercetătorilor, semnalele nu sunt reflexii ale gheții, așa cum era de așteptat, ci par să provină din adâncime.
Stephanie Wissel, profesor la Penn State și membră a echipei ANITA, a explicat: „Dupa calculele noastre, semnalul ar fi trebuit să traverseze mii de kilometri de rocă, care ar fi absorbit complet unda radio. Este un mister fascinant. Nu avem încă o explicație clară, dar cel mai probabil aceste semnale nu provin de la neutrini.”
Notează Digi24.ro, că cercetătorii suspectează că nu ar fi vorba despre particulele cunoscute, cum sunt neutrinii, care sunt extrem de dificili de detectat din cauza comportamentului lor rar de interacțiune cu materia. În condiții normale, neutrinii trec nevăzuți prin materie, inclusiv prin gheață, dar aceste semnale apar exact de acolo, ceea ce ridică semne de întrebare.
Pentru a elimina posibilitatea unor interferențe, experimentele ANITA au fost desfășurate deasupra Antarcticii, la altitudini de 40 de kilometri. Sistemul caută unde radio generate de neutrini care interacționează cu gheața, creând particule secundare numite leptoni tau, care pot fi detectate ulterior. Totuși, după analizarea mai multor zboruri și compararea datelor cu alte experimente precum IceCube și Pierre Auger Observatory, cercetătorii au fost nevoiți să excludă explicațiile convenționale.
„Semnalele nu se încadrează în imaginea standard a fizicii particulelor,” menționează Wissel. Deși există teorii care le leagă de materia întunecată, lipsa unor măsurători paralele face ca aceste ipoteze să fie mai puțin credibile în prezent.
Echipa de cercetare de la Penn State lucrează acum la un nou detector, numit PUEO, care va avea o sensibilitate mai mare și, speră ei, va putea oferi răspunsuri clare despre natura acestor semnale misterioase. Conform unor experți citați de digi24.ro, rămâne un mister nerezolvat de mulți ani, iar următoarea generație de instrumente ar putea fi cheia pentru a înțelege dacă sunt neutrini autentici sau ceva cu totul neașteptat.