Recenzie album: Foreign Tongues de la The Rolling Stones
Albumul „Foreign Tongues” de la The Rolling Stones, potrivit pitchfork.com, este evidențiat de un copertă spectaculos realizat de artistul Nathaniel Mary Quinn. Deși eticheta tradițională „cel mai bun album de la Some Girls” poate fi lăsată în urmă, acesta aduce o reîntoarcere a stilului campy al formației, în timp ce se adaptează la sonoritățile contemporane.
👉 Coperta albumului și percepția critică
Deși recenzentul lasă altora onoarea de a conferi albumului „Foreign Tongues” laudele tradiționale, remarcă faptul că aceasta prezintă cea mai bună copertă de la „Some Girls”. Realizată de pictorul din Chicago, Nathaniel Mary Quinn, imaginea combină caricaturi ale lui Mick Jagger, Keith Richards și Ron Wood într-o grotescă splendidă care reflectă estetica glam-trash din perioada sfârșitului anilor '70. Aceasta subliniază, de asemenea, criticile legate de vârstă care au fost aduse trupei de-a lungul anilor, punând accent pe faptul că cea mai provocatoare acțiune a Stones este, în zilele noastre, pur și simplu să continue să existe ca octogenar.
„Foreign Tongues” marchează a doua colaborare cu producătorul Andrew Watt, tânărul de 35 de ani care a îmbinat stiluri din rockul clasic cu muzica pop/rap modernă. Deși Stones poate nu mai urmăresc zeitgeistul la fel de flagrant ca în anii '70 și '80, sub îndrumarea lui Watt, trupa pare mai atentă la știința muzicii pop contemporane, unde versurile, pre-refrenurile și refrenurile sunt inserate la momente perfect cronometrare—un fel de compunere muzicală ca un proces de aranjare a momentelor demne de clipit.
👉 Relația dintre „Foreign Tongues” și „Hackney Diamonds”
„Foreign Tongues” a fost construit în jurul materialelor rămase din sesiunile lui „Hackney Diamonds”, iar cele două albume sunt atât de asemănătoare încât ar fi putut fi lansate împreună. Fiecare conține un rocker obraznic, o piesă country de respirație, o melodie reconfortantă cântată de Keith, un climax de baladă gospel și o revenire la rădăcinile blues ale formației printr-o copertă simplificată.
Lista de invitați se suprapune, cu Paul McCartney și Benmont Tench participând, în timp ce colaboratorii „Hackney”, Lady Gaga și Elton John, au fost înlocuiți cu Bruno Mars și Robert Smith. În plus, există o apariție postumă a lui Charlie Watts, care leagă epocile ale lui Stones. Cu toate acestea, „Foreign Tongues” îmbunătățește precedentul printr-un flair ritmic mai robust, punând în evidență basistul Darryl Jones și bateristul Steve Jordan.
Alături de o serie de melodii care abordează teme politice, cum ar fi „Covered in You”, trupa reînvie vechile justificări ale albumelor anterioare. Pe măsură ce albumul progresează, se va observa o mai mare distracție în vocea lui Jagger, care beneficiază de pe urma statutului său de superstar pentru a critica structurile de putere din interior.
„Foreign Tongues” invită comparații legitime cu „Some Girls” pe baza terenurilor pur muzicale, îmbinând sensibilitățile punk cu cele funk. Piesele de pe acest album captează mai bine tensionarea dintre vechea tradiție a Stones și evoluția lor ca artiști, reușind să comenteze despre America modernă și identitatea sa culturală.
Coperta albumului „Foreign Tongues” pătrunde în urâciunea trupei, demonstrându-le capacitatea de a ne face să confruntăm propriile noastre neajunsuri și contradicții.