Statele Unite au declarat un conflict armat cu cartelurile drogurilor, considerate organizații teroriste
Update cu 3 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

Statele Unite au declarat un conflict armat cu cartelurile drogurilor, considerate organizații teroriste
Donald Trump a anunțat oficial Congresul, prin intermediul Pentagonului, că SUA sunt implicate într-un „conflict armat” cu cartelurile drogurilor desemnate drept „organizații teroriste”. Această decizie vine ca justificare pentru acțiunile militare recente de pe coastele Venezuelei, unde nave americane au distrus mai multe bărci suspectate de trafic de droguri.
Totodată, un responsabil al Casei Albe a declarat pentru AFP că raportul este „necesar din punct de vedere legal în urma oricărui eveniment în care forţele armate americane au fost implicate într-un atac”. De asemenea, Anna Kelly a afirmat: „Cum am afirmat în repetate rânduri, preşedintele a acţionat în conformitate cu dreptul conflictelor armate pentru a ne proteja ţara de cei care încearcă să aducă otravă mortală pe teritoriul nostru”.
În documentul obținut de New York Times, Pentagonul susține că „cartelurile implicate în traficul de droguri au devenit mai înarmate, mai bine organizate şi violente”, responsabilizate pentru moartea a zeci de mii de americani anual. Astfel, președintele a decis că SUA sunt angajate într-un conflict armat non-internaţional cu aceste organizaţii teroriste. Cu toate acestea, Constituția SUA stipulează că doar Congresul poate declara război, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la validitatea acestei declarații.
Guvernul venezuelean a respins categoric acuzațiile, iar conform digi24.ro, a condamnat „incursiunea ilegală” a avioanelor americane în spațiul său aerian și a declanșat exerciții militare. Ministerul Apărării de la Caracas a denunțat survolul a cinci avioane de luptă ale SUA, considerând aceste acțiuni o amenințare la adresa securității în Caraibe.