Gemenele Kessler, foste vedete, au murit prin sinucidere asistată la 89 de ani
Update 10 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Ion Ionescu
Gemenele Kessler, foste vedete, au murit prin sinucidere asistată la 89 de ani
Alice și Ellen Kessler, cunoscute pentru spectacolele lor din Italia și Germania în anii 1960, au ales sinuciderea asistată, o practică legală în Germania în anumite condiții, după cum a relatat publicația Bild. Cele două au murit în locuința lor de lângă München, la vârsta de 89 de ani.
Poliția a fost anunțată după deces și a confirmat lipsa unor terțe persoane implicate în acest caz tragic. Surorile au fost vedete ale varietăților, cântărețe, dansatoare și actrițe extrem de populare în Europa de Vest, mai ales în Germania și Italia, în anii 1950 și 1960.
Cariera lor a avut și succes internațional, incluzând apariții în emisiuni americane celebre precum The Red Skelton Hour și The Ed Sullivan Show. Au dansat și în filmul „Sodom and Gomorrah” din 1963, iar în același an au apărut pe coperta revistei Life Magazine, notează agenția ANSA.
Potrivit digi24.ro, surorile Kessler, născute în 1936 în Nerchau, Saxonia, au părăsit Germania Democrată la 16 ani și s-au stabilit în Germania de Vest, unde și-au construit o carieră remarcabilă alături de artiști precum Frank Sinatra și Fred Astaire.