Înapoi la știri

Ministerul Apărării: Și avioanele Eurofither Typhoon au tras asupra dronei, dar au ratat ţinta

2 ore în urmă
5 minute min
Cristina Preda
Reprezentanţii MApN au declarat vineri că, înainte ca drona să fie doborâtă de o aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române, un avion Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene a tras cu o rachetă în direcţia dronei, dar nu a lovit ţinta. O aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române, decolată de la Baza 86 Aeriană de la Feteşti, a doborât o dronă vineri cu o rachetă, la peste o oră după pătrunderea în spaţiul aerian naţional. Lovitura a avut loc deasupra unei zone nelocuite, în apropiere de localitatea Padina din judeţul Buzău, după ce aparatul străin a fost monitorizat pe durată traseului său. În operaţiune au fost implicate şi două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană. Comandatul operaţiunii, generalul Gheorghe Maxim, a declarat vineri că drona a fost monitorizată şi urmărită în permanenţă de avioanele româneşti şi italiene, fiind doborâtă după ce au fost analizate consecinţele acestei operaţiuni. „Acţiunea de astăzi a fost rezultatul cooperării între forţele aeriene române şi forţele aeriene ale Italiei, dislocate în România pentru Serviciul de Poliţie Aeriană. Ţinta aeriană a fost descoperită în afara teritoriului naţional, urmărită pe întreg traiectul de evoluţie de către radarele din Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană. De la intrarea în spaţiul aerian naţional, a fost însoţită permanent de către aeronavele aflate în Serviciul de Luptă, pe prima parte a traiectului de către navele italiene Eurofighter şi pe ultima parte a traiectului de către aeronavele româneşti F - 16. Decizia de angajare a fost luată în timp oportun. Pe traiectul de evoluţie s-a făcut permanent managementul consecinţelor şi s-a ales momentul optim în care aceasta a fost doborâtă”, a explicat generalul Gheorghe Maxim. Avioanele italiene au fost primele care au încercat să doboare drona, însă racheta a ratat ţinta. „Decizia de angajare a ţintei a fost luată imediat după pătrunderea în spaţiul aerian naţional. A fost declarată ţintă aeriană ostilă. Centrul de operaţii aeriene a fost în permanentă legătură cu Centrul de Operaţiuni Aeriene Combinate al NATO de la Torrejón. Decizia de angajare comportă mai multe acţiuni, printre care este absolut necesară identificarea vizuală a ţintei la momentul oportun, după care încadrarea acesteia cu radarul de bord şi angajarea doar în zonele în care nu exită niciun pericol pentru populaţie şi obiectivele de teritoriu (...) Aeronavele italiene au angajat ţinta, au tras şi probabil, nu putem să estimăm, din ce motiv racheta lansată de avionul Eurofighter italian nu a lovit ţinta”, a spus Gheorghe Maxim. Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a explicat că în cadrul operaţiunii a fost implicat şi un elicopter IAR 330, care a fost ridicat de la sol. De asemenea, Gheorghiţă Vlad a precizat că decizia de doborâre a dronei a fost luată de Centrul NATO de operaţiuni aeriene combinate Torrejón.
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe