Ministerul Dezvoltării a plătit beneficiarilor proiecte finanțate prin Programul ”Anghel Saligny” - suma de peste 380 de milioane de lei a fost distribuită pentru dezvoltarea infrastructurii locale din țară
Suma de peste 380 de milioane de lei a fost alocată pentru decontarea facturilor legate de 278 de proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny". Aceasta este una dintre cele mai importante sume, iar 22 de milioane de lei au fost acordate orașului Luduș din judetul Mureș pentru lucrările de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere din localitate.