Unul din sectoarele care a dat aproape jumătate din creșterea economică de anul trecut este în picaj. În ianuarie 2024 România a înregistrat cel mai semnificativ declin din UE al lucrărilor de construcţii. Anul trecut, creşterea economică de 2,1% a României a fost adusă în proporţie de aproape 50% de construcţii, care au ajuns să însemne 8% din totalul PIB, faţă de 6%, cât era aportul sectorului de construcţii în 2018. Datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că pe lângă construcții, IT-ul şi comunicaţiile au fost sectoarele care au mai avut un aport semnificativ la creşterea economică, de 0,4 puncte procentuale din avansul de 2 % al PIB. ”Producţia industrială şi-a temperat contractarea anuală în timp ce activitatea de construcţii a rămas robustă… După ce a înregistrat o surpriză pozitivă semnificativă în al treilea trimestru, sectorul agricol este puţin probabil să mai fi avut o contribuţie semnificativă”, este de părere Valentin Tătaru, economistul-şef al ING România, într-o analiză a evoluţiei economiei din ultimul trimestru din 2023, citată de Ziarul Financiar. Este de aşteptat ca şi în 2024 investiţiile, cu precădere zona de infrastructură mare, să aibă un aport important la creşterea economică din România, sunt de părere toţi analiştii financiari locali sau ai instituţiilor internaţionale. Motivul este unul singur: fondurile europene vor continua să curgă, iar atragerea de finanţări din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va creşte. Cu toate acestea, consumul va recupera teren, este de părere, Vlad Ioniţă, analist financiar la Erste. Construcţiile vor rămâne însă un pilon important, în condiţiile în care guvernul va creşte cheltuielile cu investiţiile publice, atât pe partea de fonduri guvernamentale, cât mai ales din fonduri europene. Însă datele statistice pe prima lună din an nu artă acest lucru. Dimpotrivă. În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai mari scăderi ale lucrărilor de construcţii în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, au fost în România (minus 34,3%), Polonia (minus 16,5%) şi Ţările de Jos (minus 9,9%). Cel mai semnificativ avans a fost în Ungaria (10,2%), Germania (2,7%) şi Suedia (2,4%). Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în România volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 77% în luna ianuarie a acestui an, faţă de luna precedentă, şi cu 14,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Scăderea consemnată în ianuarie 2024, faţă de decembrie 2023, a fost generată de reducerile înregsitrate de lucrările de construcţii noi , lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-77% fiecare) şi lucrările de reparaţii capitale (-76,7%). Dar tot specialiștii vin să ne liniștească. E doar prima lună din an, într-un anotimp rece, în care de regulă volumul lucrărilor de construcții e restrâns, așteptându-se lunile următoare lansarea marilor contracte finanțate prin PNRR. Autor: Virgil Natea
Guvernul României se pregătește să aprobe astăzi înființarea unei noi companii, Carpatica Feroviar, care va oferi servicii de transport militar atât pentru țară, cât și pentru aliații săi. În prezent, CFR Marfa îndeplinește o parte din necesitățile Armatei, însă multe dintre trenurile care transportă bunuri operează cu viteze reduse din cauza restricțiilor de trafic.
De asemenea, s-au înregistrat situații în care companiile private au refuzat sau nu au reușit să execute
.
Ministerul Finanțelor a comunicat recent rezultatele ediției de toamnă a titlurilor de stat Fidelis, desfășurată între 2 și 11 octombrie 2024. Acest eveniment a marcat un succes fără precedent, cu o sumă totală investită de populație depășind 3,5 miliarde de lei. Astfel, s-a înregistrat cel mai mare număr de români care au achiziționat aceste titluri, ajungând la peste 26.300 de persoane.
De asemenea, ediția din acest an a adus o nouă
.
Economiștii din România anticipază o scădere ușoară a ratei inflației în anul următor. Conform prognozelor, inflația va atinge o valoare medie anuală de 4,97%. În ceea ce privește cursul de schimb, specialiștii estimează o depreciere moderată a leului față de euro, care ar putea ajunge la 5,10 lei pentru un euro.
Deficitul bugetar preconizat pentru acest an rămâne la nivelul estimat de 7,3% din Produsul Intern Brut. Totuși, pentru anul viitor,
.
Domeniul imobiliar din România atrage din ce în ce mai mult investitori străini, conform unei analize recente. Sectorul imobiliar și al construcțiilor a ajuns pe locul al doilea în rankingul domeniilor cu cele mai mari solduri de investiții externe în țara noastră, depășind sectorul comerțului. Această analiză a fost realizată de o firmă de consultanță imobiliară și subliniază importanța investițiilor în aceste sectoare.
Cercetarea arată că 86,7% din soldul total al
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.