Ministra Oana Țoiu ridică alerta de călătorie la maxim pentru Iran și asistă românii din regiune
Ministra de Externe, Oana Țoiu, a anunțat joi că România monitorizează atent situația tensionată din Iran și a crescut nivelul alertei de călătorie pentru cetățenii români la maxim, 9/9. Într-o intervenție la Digi24, ministra a detaliat măsurile luate pentru a asigura siguranța românilor în zonă și a precizat că o parte din personalul neesențial al misiunii diplomatice se întoarce în țară, în special familiile cu copii.