Asocierea româno-turcă va superviza lucrările pe lotul 1C al autostrăzii A8
O asociere de firme din România și Turcia a câștigat contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 1C Sărăţeni-Joseni al Autostrăzii Unirii (A8) Târgu Mureş-Târgu Neamţ. Contractul, în valoare de 51,43 milioane lei fără TVA, a fost anunțat de Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR), care precizează că finanțarea provine din fonduri europene și de la bugetul de stat.