Salvamont sibian avertizează turiștii asupra riscului mare de avalanșă la Bâlea Lac
În județul Sibiu, cel mai mare strat de zăpadă înregistrat este de 110 centimetri în zona turistică Bâlea Lac, situată la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Făgăraș. Conform site-ului Administrației Naționale de Meteorologie, în acest loc există un risc mare de avalanșe, iar salvamontiștii recomandă turiștilor prudență și consultarea buletinului nivometeorologic înainte de a urca.