Ministerul Sănătăţii publică instrucţiuni pentru gestionarea deşeurilor medicinale periculoase
Potrivit Ministerul Sănătăţii, cetăţenii vor avea la dispoziţie locuri special amenajate în curţile spitalelor pentru a colecta medicamentele vechi sau nefolosite. Această măsură este menită să prevină riscul contaminării mediului înconjurător cu substanţe cu potenţial periculos.
Conform noilor reglementări, medicamentele vor fi colectate separat, în funcţie de categoria din care fac parte. Deşeurile de medicamente, inclusiv citostaticele şi cele citotoxice, vor fi depozitate în recipiente de carton sau plastic, prevăzute cu un sac de polietilenă pentru a preveni scurgerile de lichid. Recipientele vor fi dotate cu un sistem anti-retur pentru a împiedica recuperarea deşeurilor.
Pentru medicamentele în stare lichidă care necesită depozitare în recipiente care pot provoca leziuni, se vor folosi recipiente specifice cu sisteme de închidere temporară şi definitivă.
Costurile colectării şi distrugerii deşeurilor medicinale vor fi suportate de Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, gestionat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin transferuri de la bugetul Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii încurajează cetăţenii să aducă medicamentele nedorite la cele mai apropiate centre de colectare, facilitând astfel eliminarea lor în condiţii optime pentru mediu şi sănătatea publică.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail