43 de exemplare de urs vor putea fi recoltate în Mureș până la finele anului
Inapoi

43 de exemplare de urs vor putea fi recoltate în Mureș până la finele anului

Postat pe 26 Jul 2024

Update cu 11 luni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Social
Dintr-o populație estimată de 865 de exemplare de urs la nivel de județ, 5% vor putea fi recoltate până la 31 decembrie anul acesta, potrivit noii legi adoptate și promulgate în 23 iulie de președintele Klaus Iohannis. La nivel național, se estimează că sunt 8.000 de exemplare de urs, însă nu există date exacte. Pe fondurile de vânătoare ale Asociației Județene de Vânătoare (AJVPS) Mureș s-a făcut o astfel de numărătoare și sunt de 20 de ori mai mulți urși decât permite arealul, precizează directorul asociației, Alexandru Cernea: Vânătorii profesioniști sesizează faptul că în noua lege privind împușcarea urșilor, există o limită de mărime a exemplarelor ce pot fi împușcate. Prin urmare, se pot recolta doar exemplare care au până în 400 de puncte CIC, adică animale medii, în timp ce urșii mari vor putea fi văzuți în continuare prin localități. Vânarea puilor și a femelelor era total interzisă prin Legea Vânătorii până în anul 2016, mai spune Alexandru Cernea: Interzicerea vânătorii urșilor cu trofee mari ar putea avea legătură cu poziția Uniunii Europene care a transmis că ”vânătoarea de trofee contravine legislației UE, deoarece ursul brun este specie strict protejată în UE”. Recordul mondial pentru cel mai mare urs vânat îl deține România – mai exact, fostul președinte Nicolae Ceaușescu, care în 1983 a vânat la Poiana Brașov ursul care a primit 687 de puncte CIC. Cu aproape 100 de puncte mai puțin a primit ursul Arthur, împușcat în Covasna în 2021, de către Prințul de Liechtenstein. Autoritățile au motivat la vremea respectivă că ursul a făcut pagube fiind necesară recoltarea.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

Primarul Sighișoarei anunță restaurarea Turnului cu Ceas

Iulian Sîrbu, primarul municipiului Sighișoara, a declarat astăzi că au început lucrările de montare a unei tigle speciale, lucrate manual, pe acoperișul Turnului cu Ceas, situat la intrarea în Cetatea Medievală. Această tiglă solzi, prelucrată în mod artizanal într-un cuptor din județul Sibiu, are un cost de 55.000 de lei. Edilul Sîrbu a specificat că, pe parcursul procesului de restaurare, întreaga structură din lemn care susține tigla și tabla a fost .

Social

DIICOT desfășoară percheziții la nivel național pentru combaterea criminalității organizate

În această dimineață, DIICOT a demarat o acțiune amplă, derulând peste 130 de percheziții domiciliare în toată țara. Scopul acestor acțiuni este destructurarea unor grupuri infracționale organizate, care se specializează în activități ilegale precum traficul de droguri, traficul de persoane și minori, precum și traficul de migranți. De asemenea, se investighează și cazuri de pornografie infantilă și criminalitate informatică. În cadrul acestei acțiuni coordonate, vor fi executate mai mult de 200 .

Social

Percheziții pentru trafic de persoane în Covasna

Recent, au avut loc percheziții într-o anchetă penală referitoare la traficul de persoane în forma continuată, conform anunțului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna. Din investigațiile preliminare a reieșit că, între anii 2023 și 2024, trei indivizi, sprijiniți de o rețea, au recrutat șase persoane vulnerabile din zonele gării Brașov și București. Aceste persoane au fost ulterior exploatate prin muncă la o fermă .

Social

Alerte de sănătate: parfumuri cu substanțe interzise descoperite în Uniunea Europeană

Aplicația InfoCons pentru protecția consumatorilor a anunțat recent că mai multe parfumuri și ape de toaleta de la branduri cunoscute conțin o substanță chimică interzisă, denumită BMHCA. Această substanță, interzisă în produsele cosmetice conform regulilor europene, poate avea efecte grav periculoase asupra sănătății. BMHCA este asociată cu probleme serioase precum afectarea sistemului reproducător, posibile daune aduse sănătății fătului și sensibilizarea pielii. InfoCons subliniază că aceste produse, semnalate în sistemul european de .

Pagina de facebook

-
-

Recente din mures

-
-

16:41

Szocs Bernadette joacă la Campionatul European Individual de tenis de masă din Austria

Miercuri seara, jucătoarea din Târgu Mureș, Szocs Bernadette, va debuta la Campionatul European Individual de tenis de masă, care se desfășoară la Linz, Austria. Bernadette, împreună cu buzoianul Ovidiu Ionescu, va concura în sferturile de finală ale probei de dublu mixt, întâlnind echipa Sloveniei formată din Peter Hribar și Ana Tofant. Sportiva din Mureș s-a calificat direct pe tabloul principal atât în proba de simplu, cât și în dublu feminin, unde
Image Description

16:23

România înfruntă Kosovo în Liga C a UEFA Nations League

Naționala de fotbal a României joacă în Liga C, grupa a 2-a, a UEFA Nations League pentru ediția 2024-2025, alături de echipele din Kosovo, Cipru și Lituania. În runda a 4-a, desfășurată marți, 15 octombrie, s-au înregistrat următoarele rezultate: Kosovo a învins Cipru cu 3-0 la Pristina, iar România a câștigat împotriva Lituaniei cu 2-1 la Kaunas. Etapa a 5-a, care se apropie de finalul competiției, va avea loc vineri, 15
Image Description

14:23

Primarul Sighișoarei anunță restaurarea Turnului cu Ceas

Iulian Sîrbu, primarul municipiului Sighișoara, a declarat astăzi că au început lucrările de montare a unei tigle speciale, lucrate manual, pe acoperișul Turnului cu Ceas, situat la intrarea în Cetatea Medievală. Această tiglă solzi, prelucrată în mod artizanal într-un cuptor din județul Sibiu, are un cost de 55.000 de lei. Edilul Sîrbu a specificat că, pe parcursul procesului de restaurare, întreaga structură din lemn care susține tigla și tabla a fost
Image Description

13:35

DIICOT desfășoară percheziții la nivel național pentru combaterea criminalității organizate

În această dimineață, DIICOT a demarat o acțiune amplă, derulând peste 130 de percheziții domiciliare în toată țara. Scopul acestor acțiuni este destructurarea unor grupuri infracționale organizate, care se specializează în activități ilegale precum traficul de droguri, traficul de persoane și minori, precum și traficul de migranți. De asemenea, se investighează și cazuri de pornografie infantilă și criminalitate informatică. În cadrul acestei acțiuni coordonate, vor fi executate mai mult de 200
Image Description

13:31

Guvernul decide înființarea societății Carpatica Feroviar pentru transport militar

Guvernul României se pregătește să aprobe astăzi înființarea unei noi companii, Carpatica Feroviar, care va oferi servicii de transport militar atât pentru țară, cât și pentru aliații săi. În prezent, CFR Marfa îndeplinește o parte din necesitățile Armatei, însă multe dintre trenurile care transportă bunuri operează cu viteze reduse din cauza restricțiilor de trafic. De asemenea, s-au înregistrat situații în care companiile private au refuzat sau nu au reușit să execute
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:09

- Botosani - Tineri răniți grav într-un BMW făcut praf. Unul este în comă

Doi tineri, de 19, respectiv 20 de ani, au fost răniți în urma unui accident rutier grav. Evenimentul a avut loc în această dimineață, între localitățile Cristinești și Baranca. Cei doi se aflau într-un autoturism marca BMW. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și una SAJ. Aceștia au constat faptul că mașina era
Image Description

08:08

- Nationale - Proba scrisă la examenul de titularizare are loc marți: sunt așteptați aproape 40.000 de candidați

Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă. Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar (sesiunea 2025) constă în susţinerea unei inspecţii speciale la clasă sau a
Image Description

08:03

- Gorj - Un profesor şi-a ucis soţia cu arma de vânătoare, după care s-a sinucis

Crimă şocantă în Moldova. Un profesor de 44 de ani şi-a împuşcat mortal soţia, directoare adjunctă la şcoala la care preda, după care s-a sinucis. Bărbatul s-a folosit de arma de vânătoare pe care o deţinea legal pentru a comite cele două fapte. Cuplul avea doi copii, un băiat şi o fată, ambii studenţi la medicină. „O familie foarte exemplară, conflicte până acum la dumnealor nu am auzit, erau prietenoși,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
mures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul mures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete