Dialog între ministrul Nazare și sindicaliștii ANAF: „Ne-a spus că a găsit nota de plată pe masă. Da, dar nu noi am făcut consumația”
Inapoi

Dialog între ministrul Nazare și sindicaliștii ANAF: „Ne-a spus că a găsit nota de plată pe masă. Da, dar nu noi am făcut consumația”

Postat pe 10 Jul 2025

Update cu 6 zile în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Sindicaliştii din Administraţia Fiscală au discutat cu ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, despre reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi elaborarea unui statut al profesiei, a declarat, joi, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”, Dorin Modure. „O să vă spun foarte pe scurt, aşa mai plastic, dar este expresia folosită de domnul ministru, mi-a spus că dânsul a găsit nota de plată pe masă. Noi am explicat că suntem de acord, dar nu noi am făcut consumaţia. Deci cei care au făcut consumaţia n-au decât să plătească. Noi nu suntem de acord să plătim toţi, milioane de salariaţi, o notă de plată care a fost lăsată de altcineva. Am discutat şi punctual cu domnul ministru pe reorganizarea ANAF. Ştiţi foarte bine că ANAF are acum are o imagine extrem de proastă, total de nedrept. Noi avem nevoie de nişte legi mult mai bune pentru a ne putea face meseria, avem nevoie de schimbarea legii insolvenţei, avem nevoie de schimbarea legii evaziunii fiscale, de mai multe legi. Avem nevoia şi de o reorganizare ANAF, într-adevăr, dar această reorganizare trebuie să se facă corect, nu ca şi precedentele reorganizări, când oamenii buni, corecţi, au plecat din sistem, iar ceilalţi au rămas sau au fost aduşi după aceea prin transferuri. Am mai vorbit totodată de un lucru pe care noi îl cerem de zeci de ani, cerem elaborarea unui statut al profesiei. Ni s-a promis de către domnul ministru că se va discuta acest lucru în nişte întâlniri viitoare, sperăm, nu putem acum decât să-l credem că acele întâlniri vor avea loc", a spus Dorin Modure, citat de Agerpres, la ieşirea de la discuţiile cu ministrul Finanţelor. Sute de sindicalişti din Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), afiliaţi la Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”, au protestat joi între orele 10 şi 12 în faţa ministerului faţă de măsurile de austeritate. Ulterior, o delegaţie a Blocului Naţional Sindical, formată din reprezentanţii sindicatelor prezente la protestul de joi şi preşedintele BNS, Dumitru Costin, a intrat la o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din mures

-
-

16:41

Szocs Bernadette joacă la Campionatul European Individual de tenis de masă din Austria

Miercuri seara, jucătoarea din Târgu Mureș, Szocs Bernadette, va debuta la Campionatul European Individual de tenis de masă, care se desfășoară la Linz, Austria. Bernadette, împreună cu buzoianul Ovidiu Ionescu, va concura în sferturile de finală ale probei de dublu mixt, întâlnind echipa Sloveniei formată din Peter Hribar și Ana Tofant. Sportiva din Mureș s-a calificat direct pe tabloul principal atât în proba de simplu, cât și în dublu feminin, unde
Image Description

16:23

România înfruntă Kosovo în Liga C a UEFA Nations League

Naționala de fotbal a României joacă în Liga C, grupa a 2-a, a UEFA Nations League pentru ediția 2024-2025, alături de echipele din Kosovo, Cipru și Lituania. În runda a 4-a, desfășurată marți, 15 octombrie, s-au înregistrat următoarele rezultate: Kosovo a învins Cipru cu 3-0 la Pristina, iar România a câștigat împotriva Lituaniei cu 2-1 la Kaunas. Etapa a 5-a, care se apropie de finalul competiției, va avea loc vineri, 15
Image Description

14:23

Primarul Sighișoarei anunță restaurarea Turnului cu Ceas

Iulian Sîrbu, primarul municipiului Sighișoara, a declarat astăzi că au început lucrările de montare a unei tigle speciale, lucrate manual, pe acoperișul Turnului cu Ceas, situat la intrarea în Cetatea Medievală. Această tiglă solzi, prelucrată în mod artizanal într-un cuptor din județul Sibiu, are un cost de 55.000 de lei. Edilul Sîrbu a specificat că, pe parcursul procesului de restaurare, întreaga structură din lemn care susține tigla și tabla a fost
Image Description

13:35

DIICOT desfășoară percheziții la nivel național pentru combaterea criminalității organizate

În această dimineață, DIICOT a demarat o acțiune amplă, derulând peste 130 de percheziții domiciliare în toată țara. Scopul acestor acțiuni este destructurarea unor grupuri infracționale organizate, care se specializează în activități ilegale precum traficul de droguri, traficul de persoane și minori, precum și traficul de migranți. De asemenea, se investighează și cazuri de pornografie infantilă și criminalitate informatică. În cadrul acestei acțiuni coordonate, vor fi executate mai mult de 200
Image Description

13:31

Guvernul decide înființarea societății Carpatica Feroviar pentru transport militar

Guvernul României se pregătește să aprobe astăzi înființarea unei noi companii, Carpatica Feroviar, care va oferi servicii de transport militar atât pentru țară, cât și pentru aliații săi. În prezent, CFR Marfa îndeplinește o parte din necesitățile Armatei, însă multe dintre trenurile care transportă bunuri operează cu viteze reduse din cauza restricțiilor de trafic. De asemenea, s-au înregistrat situații în care companiile private au refuzat sau nu au reușit să execute
Image Description

Recente din Romania

-
-

15:05

- Externe - Volodimir Zelenski a numit un nou ambasador în SUA. Cine este Olga Stefanişina

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a numit-o joi pe Olga Stefanişina, care a fost anterior viceprim-ministru pentru integrare europeană şi ministru al justiţiei, în funcţia de reprezentant special pentru dezvoltarea cooperării cu Statele Unite, un post nou creat care vizează îmbunătăţirea relaţiilor Kievului cu Washingtonul. "Din această funcţie, Olga va lucra pentru a menţine impulsul relaţiilor noastre cu SUA, în timp ce sunt în curs toate procedurile necesare cu Washingtonul pentru
Image Description

15:01

- Gorj - Legea care abilitează Guvernul să emită ordonanțe, promulgată de Nicușor Dan

Prin semnarea acestui decret, legea adoptată de Parlament devine operațională și conferă Executivului competența de a emite ordonanțe în domeniile stabilite prin lege. Conform actului normativ, Executivul va avea autoritatea să reglementeze în următoarele sectoare: finanțe și economie, dezvoltare, lucrări publice și administrație, agricultură, muncă și solidaritate socială, digitalizare, sănătate, transporturi și infrastructură, mediu, afaceri externe, activități consulare și investiții străine, investiții și proiecte europene, cultură.
Image Description

14:59

- Gorj - Ce sancțiuni au primit partidele și candidații la alegerile din 2024 și 2025. Călin Georgescu, amendat cu 200.000 de lei

Potrivit Expert Forum, datele reflectă sancțiunile aplicate deja de AEP, însă unele dintre sesizări sunt încă în procedura de investigație, așadar este posibil ca statisticile să se modifice ușor. AEP poate aplica amendă între 10.000 și 25.000 lei, însă anumite încălcări pot fi sancționate cu 15.000 lei la 50.000, incluzând folosirea subvențiilor pentru alte scopuri, nerespectarea reglementărilor privind împrumuturile pentru partidele politice, cele mai importante articole privind cheltuielile din campaniile
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
mures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul mures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete