Câți români se află „în risc de sărăcie” conform ultimelor date oficiale. Cele mai afectate zone din România
Inapoi

Câți români se află „în risc de sărăcie” conform ultimelor date oficiale. Cele mai afectate zone din România

Postat pe 30 Jun 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Numărul persoanelor aflate „în risc de sărăcie” este în scădere conform cifrelor furnizate de INS. Numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie s-a ridicat, în anul 2024, la 3,595 milioane de persoane, mai puţine cu 375.000 de persoane faţă de anul 2023, reprezentând o scădere procentuală a numărului persoanelor sărace cu 9,4%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), potrivit cărora aproape unul din cinci români era afectat de sărăcie, scrie News.ro. „19% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent; peste 1 din 6 (17,2%) persoane a fost afectată de deprivare materială şi socială severă; 615.000 persoane de până la 65 de ani (4,3%) trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii”, arată datele INS. Estimată pe baza veniturilor totale disponibile, exclusiv contravaloarea consumului din resurse proprii ale gospodăriei, rata sărăciei relative (AROP) a fost în anul 2024 de 19%, în scădere cu 2,1 puncte procentuale faţă de anul precedent. În valori absolute, numărul persoanelor sărace a fost, în anul 2024, de 3.595.000 persoane, mai puţine cu 375.000 persoane faţă de anul 2023, reprezentând o scădere procentuală a numărului persoanelor sărace cu 9,4%. Rata sărăciei pe sexe a fost în 2024 mai ridicată în rândul femeilor cu 0,1 puncte procentuale decât în rândul bărbaţilor (19% faţă de 18,9%). Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a întâlnit în rândul persoanelor de 0-17 ani (26,2%) şi a celor de 18-24 ani (22,2%). Rata sărăciei persoanelor care trăiau în gospodării cu minori şi tineri de 18-24 ani dependenţi a fost 22,6% în anul 2024 (în scădere cu 2,5 puncte procentuale faţă de anul 2023), dar mai mare cu 8,6 puncte procentuale decât cea a persoanelor care trăiesc în gospodării fără minori şi tineri dependenţi. Transferurile sociale joacă un rol important în scăderea ratei sărăciei. Dacă în anul 2024 nu s-ar fi plătit pensiile şi celelalte transferuri sociale, două cincimi din populaţie (41,4%) s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative3 şi în mod evident situaţia s-ar fi înrăutăţit în cazul persoanelor vârstnice (de 65 de ani şi peste) care, într-o proporţie de 84,8%, ar fi fost în stare de sărăcie relativă. Aceeaşi situaţie s-ar fi înregistrat şi la persoanele aflate în grupa de vârstă 55-64 de ani, dar într-o proporţie mai redusă, de 43,6%. Lipsa acută a resurselor financiare face ca unele persoane să nu îşi poată permite deţinerea unor bunuri, efectuarea unor plăţi sau consumul unor produse care, în stadiul actual de dezvoltare economico-socială, reprezintă un minimum de elemente necesare unui trai decent. În anul 2024, rata de deprivare materială şi socială severă a fost de 17,2%, în scădere cu 2,6 puncte procentuale faţă de anul anterior. Numărul total al persoanelor afectate de deprivare materială şi socială severă a fost în anul 2024 de 3.266.000 persoane, femeile fiind mai afectate (52,9%), faţă de bărbaţi (47,1%.) Deprivarea materială şi socială severă afectează cu intensitate diferită populaţia în funcţie de grupa de vârstă şi veniturile gospodăriei. În anul 2024, incidenţa deprivării materiale şi sociale severe este mai ridicată, în principal, la persoanele în vârstă de până la 18 ani (21,2%) şi la persoanele vârstnice de 65 de ani şi peste (19,6%). În anul 2024, dintre persoanele în vârstă de până la 65 de ani, 615.000 s-au aflat în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii (gospodării în care persoanele adulte în vârstă de muncă au desfăşurat activităţi care au solicitat mai puţin de 20% din potenţialul lor de muncă). Comparativ cu anul precedent, ponderea persoanelor aflate în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii a scăzut cu un 0,9 puncte procentuale (4,3% faţă de 5,2%). Distribuţia pe sexe a acestor persoane arată că numărul femeilor l-a depăşit pe cel al bărbaţilor în anul 2024 cu 89.000 persoane. Ponderea persoanelor în vârstă de până la 65 ani care trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii este mai mare în cazul femeilor comparativ cu cel al bărbaţilor cu 1,4 puncte procentuale (5% dintre femei, faţă de 3,6% dintre bărbaţi). Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) a fost de 27,9%, în anul 2024, corespunzătoare unui număr de 5,3 milioane persoane. Faţă de anul 2023, se constată o descreştere a valorii indicatorului, cu 4,1 puncte procentuale, reprezentând o scădere cu 739.000 persoane. Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială afectează mai mult femeile decât bărbaţii (28,4% dintre femei şi 27,4% dintre bărbaţi). Vârsta joacă un rol important, indicatorul AROPE fiind, în anul 2024, mai mare la persoanele de 0-17 ani (33,8%) şi la tinerii în vârstă de 18-24 ani (31,3%) şi mai scăzut la persoanele de 25-49 ani (22,9%). Ponderea persoanelor în vârstă de 65 de ani şi peste care se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială a fost de 29,3%. În anul 2024, din totalul persoanelor ocupate, în vârstă de 18 ani şi peste, 17,3% s-au situat în risc de sărăcie sau excluziune socială, faţă de 37,5% din totalul persoanelor neocupate, din aceeaşi categorie de vârstă. Persoanele care trăiau în gospodării fără minori şi tineri de 18-24 ani dependenţi au un risc mai mic de sărăcie sau excluziune socială (24,5%), în comparaţie cu persoanele care trăiau în gospodării cu minori şi tineri de 18-24 ani dependenţi (30,4%). Incidenţa cea mai mare a indicatorului AROPE, în anul 2024, s-a înregistrat la gospodăriile formate din doi adulţi cu trei sau mai mulţi copii dependenţi (50,9%), urmată de cea a gospodăriilor cu trei sau mai mulţi adulţi cu copii (37,2%) şi a gospodăriilor monoparentale, cu o incidenţă de 36,5%. În cazul gospodăriilor fără minori şi tineri de 18-24 ani dependenţi, cea mai mare incidenţă s-a regăsit în rândul gospodăriilor formate dintr-o persoană singură (34,7%), comparativ cu 17,6% în cazul gospodăriilor cu trei sau mai mulţi adulţi. Riscul de sărăcie sau excluziune socială este inegal distribuit şi în profil regional. Cea mai mare rată a riscului de sărăcie sau excluziune socială s-a înregistrat în regiunea Sud-Est (39,7%), urmată îndeaproape de regiunea Sud-Vest Oltenia (35,1%), iar cea mai mică rată s-a observat în regiunea Bucureşti-Ilfov (12%). Intersecţia componentelor indicatorului AROPE oferă informaţii pentru analiza detaliată a impactului fiecăreia dintre cele trei componente asupra evoluţiei indicatorului compus. Din cele 5,3 milioane persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, 3.595.000 persoane se aflau în risc de sărăcie, cea mai frecventă dintre cele trei situaţii. Unele dintre persoanele aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială se află doar într-una din cele trei situaţii. Astfel, aproximativ 1.789.000 persoane se aflau doar în risc de sărăcie, dar nu se aflau în celelalte două situaţii, în deprivare materială şi socială severă şi nu trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii, 1.596.000 persoane erau numai deprivate material şi social sever şi 82.000 persoane trăiau în gospodării cu intensitate foarte scăzută a muncii, nefiind afectate de celelalte două situaţii. Privind la intersecţia a două câte două dintre componentele indicatorului AROPE, se observă că 1.294.000 persoane se aflau în risc de sărăcie şi erau deprivate material şi social sever, 157.000 persoane se aflau în risc de sărăcie şi trăiau în gospodării cu intensitate foarte scăzută a muncii, iar cele mai puţine persoane, 21.000 persoane, trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii şi erau deprivate material şi social sever. Aproximativ 355.000 persoane s-au confruntat simultan cu toate cele trei situaţii: cu alte cuvinte, erau expuse riscului de sărăcie, se aflau în stare de deprivare materială şi socială severă şi trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din mures

-
-

16:41

Szocs Bernadette joacă la Campionatul European Individual de tenis de masă din Austria

Miercuri seara, jucătoarea din Târgu Mureș, Szocs Bernadette, va debuta la Campionatul European Individual de tenis de masă, care se desfășoară la Linz, Austria. Bernadette, împreună cu buzoianul Ovidiu Ionescu, va concura în sferturile de finală ale probei de dublu mixt, întâlnind echipa Sloveniei formată din Peter Hribar și Ana Tofant. Sportiva din Mureș s-a calificat direct pe tabloul principal atât în proba de simplu, cât și în dublu feminin, unde
Image Description

16:23

România înfruntă Kosovo în Liga C a UEFA Nations League

Naționala de fotbal a României joacă în Liga C, grupa a 2-a, a UEFA Nations League pentru ediția 2024-2025, alături de echipele din Kosovo, Cipru și Lituania. În runda a 4-a, desfășurată marți, 15 octombrie, s-au înregistrat următoarele rezultate: Kosovo a învins Cipru cu 3-0 la Pristina, iar România a câștigat împotriva Lituaniei cu 2-1 la Kaunas. Etapa a 5-a, care se apropie de finalul competiției, va avea loc vineri, 15
Image Description

14:23

Primarul Sighișoarei anunță restaurarea Turnului cu Ceas

Iulian Sîrbu, primarul municipiului Sighișoara, a declarat astăzi că au început lucrările de montare a unei tigle speciale, lucrate manual, pe acoperișul Turnului cu Ceas, situat la intrarea în Cetatea Medievală. Această tiglă solzi, prelucrată în mod artizanal într-un cuptor din județul Sibiu, are un cost de 55.000 de lei. Edilul Sîrbu a specificat că, pe parcursul procesului de restaurare, întreaga structură din lemn care susține tigla și tabla a fost
Image Description

13:35

DIICOT desfășoară percheziții la nivel național pentru combaterea criminalității organizate

În această dimineață, DIICOT a demarat o acțiune amplă, derulând peste 130 de percheziții domiciliare în toată țara. Scopul acestor acțiuni este destructurarea unor grupuri infracționale organizate, care se specializează în activități ilegale precum traficul de droguri, traficul de persoane și minori, precum și traficul de migranți. De asemenea, se investighează și cazuri de pornografie infantilă și criminalitate informatică. În cadrul acestei acțiuni coordonate, vor fi executate mai mult de 200
Image Description

13:31

Guvernul decide înființarea societății Carpatica Feroviar pentru transport militar

Guvernul României se pregătește să aprobe astăzi înființarea unei noi companii, Carpatica Feroviar, care va oferi servicii de transport militar atât pentru țară, cât și pentru aliații săi. În prezent, CFR Marfa îndeplinește o parte din necesitățile Armatei, însă multe dintre trenurile care transportă bunuri operează cu viteze reduse din cauza restricțiilor de trafic. De asemenea, s-au înregistrat situații în care companiile private au refuzat sau nu au reușit să execute
Image Description

Recente din Romania

-
-

16:19

- Sibiu - Cresc ușor prețurile la gaze naturale. ANRE: ”Aceste tarife sunt, în medie, cu doar 0,005 lei/kWh mai mari”

Tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025, vor creşte în medie cu 0,005 lei/kWh faţă de cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025, anunță News.ro. Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare, a precizat Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). ”În urma unei analize în profunzime a solicitărilor formulate de către
Image Description

16:18

- Covasna - Noi informații despre accidentul de la Chichiș: motociclistul rănit a ajuns la spital. Șoferul autoutilitarei nu a acordat prioritate

Motociclistul rănit în accidentul rutier care a avut loc luni după-amiază pe DN 12, în zona localității Chichiș, a ajuns la spital cu leziuni ușoare, după ce un șofer în vârstă de 75 de ani, care conducea o autoutilitară, nu i-a acordat prioritate de trecere. Ambii conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Circulația rutieră în zona accidentului a fost afectată pentru aproximativ
Image Description

16:18

- Botosani - FOTO Incendiu violent, astăzi, într-o localitate din Botoșani. Un garaj și o mașină distruse de flăcări

Un incendiu violent s-a produs, marți după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Mileanca. Un garaj, în care se afla o mașină, mai multe bunuri și unelte electrice, a fost cuprins de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate. La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Detașamentului Dorohoi, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Darabani și Mileanca, cu trei autospeciale de singere. Aceștia au
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
mures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul mures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete