Un incendiu de vegetaţie cu propagare rapidă izbucnit în sudul Franţei, alimentat de vânturi de până la 70 km/h, a condus marţi la închiderea Aeroportului Marseille Provence, a declarat un purtător de cuvânt, citat de Reuters. Serviciul local de pompieri a anunţat pe reţeaua X că 168 de pompieri intervin pentru stingerea incendiului care a cuprins aproximativ 30 de hectare, în apropierea localităţii Les Pennes-Mirabeau, la nord de Marsilia, al doilea oraş ca mărime din Franţa. Pentru stingerea incendiului sunt folosite, de asemenea, autospeciale de pompieri şi elicoptere. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media "În această etapă, populaţiile trebuie să se limiteze la zonele rezidenţiale", a anunţat pe reţeaua X prefectura din Provenţa-Alpi-Coasta de Azur. "Închideţi obloanele, uşile, lăsaţi proprietatea liberă pentru serviciile de urgenţă şi nu circulaţi pe drumuri", se precizează în mesaj. Vânturile puternice au condus la evacuări în Les Pennes-Mirabeau, a relatat postul BFM TV care a intervievat localnici din acest oraş. Potrivit imaginilor, vântul puternic a aplecat copacii şi i-a pus în dificultate pe reporterii care transmiteau în direct. Purtătorul de cuvânt al aeroportului din Marsilia a declarat că avioanele nu au mai decolat şi nu au mai aterizat începând de la prânz, precizând că unele zboruri au fost deviate către Nisa, Nîmes şi alte aeroporturi regionale. Până la ora transmiterii acestei ştiri nu se ştie când va fi redeschis aeroportul. Fumul degajat de incendiu a învăluit unele zone din Marsilia şi a ajuns până în centrul oraşului, după cum a declarat un locuitor.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.