România ocupă primul loc într-un nou top al sărăciei, peste Grecia și Bulgaria, țări cu care suntem comparați atunci când vine vorba despre crize economice și măsuri de austeritate. Peste jumătate dintre români nu-și permit să-și ia o vacanță de o săptămână într-un an. Astfel, țara noastră ocupă primul loc în Europa, la procentul de populației care și-a permis, în 2024, nici măcar o săptămână de vacanță. În această statistică, țara noastră a înregistrat un procent dublu față de media europeană. Potrivit unei cercetări a Oficiului European de Statistică (Eurostat), aproximativ 27% din populația Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu și-a putut permite anul trecut o săptămână de vacanță într-o locație depate de casă. Conform datelor publicate pe 14 iulie, această pondere a scăzut cu 1,5 puncte procentuale (pp) comparativ cu 2023 și este semnificativ mai scăzută (cu 10,6 pp) decât în urmă cu un deceniu, în 2014. Datele statistice arată că doar 8,9% din cetățenii din Luxemburg, 11,6% din Suedia și 13% din Țările de Jos nu și-au permis să petreacă o săptămână de vacanță pe an departe de casă, în 2024. De partea cealaltă, românii se află pe primul loc, în Europa, între cei care nu-și permit nici măcar o săptămână de vacanță într-o altă locație, într-un an de zile. Conform Eurostat, 58,6% dintre români au declarat că nu și-au putut să plece în concediu, anul trecut, pentru o săptămână. În acest clasament al rușinii, pe locul al doilea se situează Grecia, țară cu care suntem comparați, din ce în ce mai des, din perspectiva crizei fiscal-bugetare și a consecințelor. Potrivit statisticii, 46% dintre greci nu și-au permis o săptămână de vacanță departe de casă. Pe locul al treilea, mult sub România, în clasamentul Eurostat se află Bulgaria. „Doar” 41,4% dintre bulgari nu și-au permis să călătorească într-o vacanță de o săptămână. De altfel, bulgarii ne-au cam depășit la toate capitolele privind economia sau calitatea vieții. Singurul lucru unde stau mai prost decât noi este politica. Bulgaria este dată, de oficialii de la București, ca exemplu de țară instabilă politic, cu șapte rânduri de alegeri în ultimii ani. Acest lucru nu-i împiedică pe vecinii noștri de la sud să aibă o economie stabilă, un stat mai puternic și, cireașa de pe tort, să adere la euro, moneda unică europeană.
Ajutoarele sociale pentru încălzirea locuințelor și suplimentul pentru energie vor fi acordate în perioada 1 noiembrie 2024 - 31 martie 2025. De asemenea, suplimentul pentru energie va fi disponibil pe tot parcursul anului. În județul Brașov, cetățenii pot deja depune dosarele de solicitare, în timp ce în județul Mureș, depunerile vor începe abia pe 1 noiembrie 2024.
Condițiile pentru a beneficia de acest ajutor rămân neschimbate față de anii precedenți, conform
.
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a trimis spre validare Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația pentru proiectul de proiectare și execuție al lotului Joseni-Ditrau. Acest lot reprezintă a doua porțiune din secțiunea montană a Autostrăzii A8, preluată de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Lotul 1D Joseni-Ditrau are o lungime de 14,4 kilometri, iar perioada estimată pentru finalizarea lucrărilor este de 34 de luni, din care
.
Consiliul Județean Harghita a votat recent pentru obținerea de fonduri prin Programul Operational Regional, necesare pentru asfaltarea unui drum important care străbate o zonă montană protejată din Hasmasul Mare. Președintele CJ, Borboly Csaba, a subliniat importanța acestui proiect, menționând că termenul de depunere a documentației pentru obținerea finanțării este 19 noiembrie.
Drumul în cauză este parțial neasfaltat și, odată finalizat, va elimina izolarea orașului Balan. Această localitate a fost afectată economic
.
Consilierii locali din Târgu Mureș au decis să crească tarifele de parcare pentru cei care nu plătesc la timp. Concret, dacă șoferii plătesc parcarea până la ora 24, vor avea de achitat cu 5 lei în plus. În cazul în care achitarea se face după acest termen, taxa suplimentară crește la 10 lei.
Directorul S.C. Administrator Imobile și Piețe, Valer Ujica, a anunțat și extinderea zonelor unde este necesară plata parcării.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.